Cancer de piele: simptome,
tipuri, diagnostic și tratament

Cancerele de piele sunt cea mai frecvent întâlnită grupă de cancere din lume.

  • Numărul de cazuri noi crește de la an la an.
  • Unele forme, în special de melanom, sunt agresive și avansează foarte rapid.
  • Diagnosticarea în stadii incipiente a cancerului de piele și începerea rapidă a tratamentului potrivit asigură cele mai mari șanse de vindecare.

Tehnicile actuale de chirurgie dermato-oncologică pot duce la vindecarea multor tipuri de cancer de piele, în special în cazurile incipiente de:

  • Carcinom bazocelular;
  • Carcinom spinocelular (carcinom cu celule scuamoase);
  • Melanom cutanat;
  • alte tipuri de cancer de piele, inclusiv forme rare.

Ai nevoie de o evaluare dermatologică dacă:

  • ai observat o aluniță nou apărută sau o modificare a unei alunițe existente;
  • ai o leziune care nu se vindecă, sângerează sau formează crustă în mod repetat;
  • ai pete, noduli sau alte formațiuni pe piele care și-au modificat mult aspectul;
  • ai un istoric personal sau antecedente familiale de melanom ori alte tipuri de cancer de piele;
  • ai avut expunere intensă la soare sau arsuri solare repetate, mai ales în copilărie;
  • vrei să obții un diagnostic de certitudine sau o a doua opinie privind tratamentul recomandat.

Centrul de competență dermatologică de la Băneasa Hospital oferă pacienților cu suspiciune sau diagnostic de cancer de piele un parcurs complet de diagnostic și tratament.

Poți intra în orice etapă:

  1. Consultație dermatologică și dermatoscopie
    Evaluarea clinică și dermatoscopică a leziunii, recomandarea pașilor următori. În funcție de aspectul leziunii, medicul poate recomanda monitorizare, investigații suplimentare, biopsie sau tratament.
  2. Diagnostic și biopsie
    Dacă există suspiciune de cancer cutanat, cel mai adesea se recomandă excizia leziunii în întregime sau o biopsie. Diagnosticul de certitudine se stabilește prin analiza histopatologică a țesutului extras.
  3. Stadializare și evaluarea extinderii bolii
    În unele cazuri poate fi nevoie de investigații suplimentare, cum ar fi:
    • ecografie;
    • CT;
    • RMN;
    • PET-CT;
    • biopsia ganglionului santinelă (în melanom).
    Pe baza rezultatelor echipa medicală stabilește care este stadiul cancerului de piele și strategia terapeutică.
  4. Plan de tratament personalizat stabilit de Comisia Multidisciplinară (Tumor Board)
    Fiecare caz (mai ales dacă este complex) este analizat de specialiști în:
    • dermatologie;
    • chirurgie dermato-oncologică;
    • oncologie;
    • anatomie patologică;
    • imagistică;
    • alte specialități, în funcție de particularitățile pacientului.
  5. Chirurgie dermatologică avansată și tratamente oncologice
    În funcție de tipul tumorii și de stadiul cancerului de piele, tratamentul poate fi numai chirurgical sau poate include o combinație de două sau mai multe metode:
    • excizia chirurgicală a tumorii;
    • chirurgia Mohsstandardul de aur în tratamentul multor cancere de piele;
    • biopsia ganglionului santinelă (pentru melanom);
    • imunoterapie;
    • terapii oncologice sistemice;
    • alte tratamente sau proceduri recomandate în planul personalizat.
    Obiectivul este îndepărtarea completă a tumorii, cu păstrarea a maximum de țesuturi sănătoase. În unele cazuri poate fi nevoie și de chirurgie reconstructivă pentru recuperarea aspectului estetic și/sau a funcționalității structurilor din zona operată.
  6. Monitorizare și urmărire pe termen lung
    După tratament se recomandă controale periodice pentru:
    • urmărirea rezultatelor tratamentului;
    • gestionarea eventualelor efecte secundare;
    • depistarea precoce a recidivelor;
    • identificarea la timp a eventualelor noi leziuni suspecte.

Ce avantaje îți oferă Băneasa Hospital:

Ai totul într-un singur loc:

  • evaluare dermatologică și oncologică integrată;
  • întreaga gamă de investigații necesare (inclusiv biopsia ganglionului santinelă în cazurile de melanom);
  • diagnostic de certitudine sau a doua opinie medicală stabilite fără întârziere, ceea ce este foarte important în cazurile de melanom și alte tipuri de cancer cu evoluție agresivă;
  • planul de tratament personalizat stabilit în Comisia Multidisciplinară (în cazurile complexe);
  • echipă supraspecializată și cu experiență în chirurgia Mohs (care poate vindeca mai multe tipuri de cancere cutanate);
  • chirurgie reconstructivă (dacă este cazul) realizată de medici cu experiență vastă;
  • coordonator de caz care îți facilitează programările și comunicarea cu echipa medicală;
  • controale periodice și monitorizare pe termen lung.

Centrul de competență dermatologică de la Băneasa Hospital este coordonat de Prof. Dr. Asoc. Mihaela Leventer. Echipa medicală de aici este alcătuită din specialiști cu experiență dovedită în tratamentul cancerelor cutanate, inclusiv în cazuri foarte complexe și în utilizarea microchirurgiei Mohs, metoda cu până la 99% rată de vindecare în diverse tipuri de cancer de piele. La nevoie, specialiștii centrului de chirurgie plastică și reconstructivă realizează operații estetice și funcționale, care să recupereze funcționalitatea și să redea aspectul natural plăcut al zonei operate.

Ce este microchirurgia Mohs?

Denumiri alternative:

  • Chirurgia Mohs;
  • Microchirurgia Mohs;
  • Chirurgia micrografică Mohs;
  • Tehnica Mohs;
  • Operație Mohs.

Microchirurgia Mohs este o tehnică chirurgicală avansată utilizată în tratamentul anumitor tipuri de cancer de piele.

Spre deosebire de o operație clasică, în care tumora este îndepărtată și analizată ulterior în laboratorul histopatologic, în microchirurgia Mohs țesutul excizat este examinat microscopic în timpul intervenției. Astfel medicul află dacă și unde mai există celule canceroase și continuă excizia doar acolo unde este nevoie.

Avantajele chirurgiei Mohs:

  • rată foarte mare de vindecare;
  • control microscopic al marginilor tumorale în timpul intervenției;
  • păstrarea a maximum de țesuturi sănătoase;
  • risc redus de recidivă;
  • rezultate estetice și funcționale superioare în zone sensibile;
  • facilitează reconstrucția estetică și funcțională a zonei, eventual chiar în aceeași ședință operatorie.

Ratele mari de succes ale acestei tehnici sunt demonstrate de numeroase studii clinice. Un studiu amplu, realizat la 5 ani după intervenție, arată că microchirurgia Mohs a vindecat:

  • 99% din cazurile de carcinom cu celule bazale primar;
  • 94,4% din cazurile de carcinom cu celule bazale recurent (adică a reapărut după un alt tratament);
  • între 92% și 99% din cazurile de carcinom cu celule scuamoase primar;
  • 90% din cazurile de carcinom cu celule scuamoase recurent.

Medicii de la Băneasa Hospital folosesc chirurgia Mohs în tratamentul celor mai frecvente și mai complexe tipuri de cancer de piele:

  • carcinom cu celule bazale (carcinom bazocelular);
  • carcinom cu celule scuamoase (carcinom spinocelular);
  • anumite forme de melanom (ex.: lentigo maligna).

În unele cazuri chirurgia micrografică Mohs este utilizată și pentru tratarea altor forme de cancer și tumori mai rare (ex.: dermatofibrosarcom protuberans, carcinom microchistic anexial, carcinom cu celule Merkel, carcinom sebaceu ș.a.).

Etapele procedurii Mohs:

  1. Anestezia. Pacientului i se administrează un anestezic local ca să nu simtă durere sau disconfort.
  2. Extirparea tumorii. Tumora vizibilă este separată de țesuturile înconjurătoare și îndepărtată cu grijă, păstrând cât mai mult din țesuturile înconjurătoare.
  3. Excizii și analize histologice succesive. Medicul excizează cu grijă câte un strat subțire din țesuturile care se aflau în jurul tumorii și întocmește o hartă a locurilor de unde le-a prelevat. Fiecare probă excizată este examinată histologic. Dacă la examinarea microscopică a unei probe se descoperă o zonă cu celule canceroase, chirurgul folosește harta pentru a interveni cu precizie în acel loc. Procedura continuă până când analizele de laborator arată că nu mai există celule canceroase. Astfel tumora este îndepărtată în întregime, dar se păstrează maximum de țesut sănătos.
  4. Eventualele intervenții reconstructive sau reparatorii. Dacă boala sau îndepărtarea țesuturilor bolnave riscă să lase cicatrici sau defecte, mai ales în zone vizibile, sensibile sau importante din punct de vedere funcțional, operația de corecție sau reconstrucție se poate face imediat după excizie, în aceeași operație. Pacientului i se face anestezie generală sau este sedat, apoi chirurgul plastician reface aspectul natural și funcționalitatea zonei.

Microchirurgia Mohs este deosebit de utilă mai ales în cazuri complexe, când:

  • Tumora sau leziunea se află într-o zonă vizibilă sau sensibilă, care necesită salvarea a cât mai mult din țesuturile sănătoase (față, cap, gât, organele genitale, sâni, mâini, picioare);
  • Zona afectată este mare;
  • Cancerul a recidivat după un tratament anterior;
  • Tumora are margini slab delimitate;
  • Cancerul este agresiv și/sau cu risc crescut de recurență;
  • Pacientul prezintă factori de risc suplimentari (ex.: sistem imunitar compromis, anumite sindroame genetice, istoric tumoral).

Operație Mohs pentru îndepărtarea unei alunițe cu risc crescut de malignitate 

Vezi ce spune pacienta noastră după intervenție.

Programează-ți o evaluare dermatologică

Evaluarea de specialitate este primul pas pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și începerea tratamentului potrivit.

Echipa medicală îți stă la dispoziție atât pentru stabilirea diagnosticului de certitudine, cât și pentru a doua opinie, stadializare și tratament personalizat.

    Nume complet

    Telefon

    Detalii

    Bibliografie

    Vrei să fii la curent cu noutățile medicale?

    Sănătatea ta merită atenție constantă

    Înscrie-te pentru a primi periodic recomandări medicale, articole utile și informații despre evenimentele Băneasa Hospital.

    Programează o evaluare