Cancer ovarian: simptome,
diagnostic și tratament personalizat

Cancerul ovarian se mai numește și:

  • cancer la ovare;
  • carcinom ovarian;
  • neoplasm ovarian;
  • tumoră malignă a ovarului.

Cancerul ovarian în România:

  • 1.942 cazuri noi pe an1
  • 1.140 decese pe an1
  • peste 70% din cazuri sunt diagnosticate când cancerul este în stadii avansate (III-IV)2.

Important:

  • Cancerul ovarian este una dintre cele mai agresive forme de cancer la femei.
  • Diagnosticarea cât mai precoce și începerea cât mai curând a tratamentului adecvat pot crește semnificativ șansele de supraviețuire.

Simptome care pot indica un cancer ovarian

De cele mai multe ori cancerul ovarian nu are simptome clare în stadiile incipiente. Dacă apar, manifestările pot fi foarte diverse:

  • balonare persistentă sau senzația de abdomen umflat;
  • senzația că te-ai săturat după ce ai mâncat foarte puțin;
  • lipsa poftei de mâncare;
  • indigestie frecventă;
  • dureri persistente în zona abdomenului sau pelvisului;
  • greață;
  • constipație sau diaree;
  • urinări frecvente sau senzație de presiune asupra vezicii urinare;
  • oboseală persistentă;
  • scădere sau creștere inexplicabilă în greutate;
  • modificări ale ciclului menstrual;
  • sângerări vaginale anormale, mai ales după menopauză.

Aceste simptome nu înseamnă automat cancer ovarian și pot indica alte afecțiuni, inclusiv ale altor organe. De aceea este important să fie evaluate cât mai curând de medicul ginecolog.

Ai nevoie de o evaluare ginecologică dacă:

  • ai simptome persistente sau neobișnuite de tipul celor enumerate mai sus;
  • ai observat o modificare neobișnuită a ciclului menstrual sau sângerări vaginale după menopauză;
  • la o investigație imagistică ți s-a găsit o formațiune ovariană și ai nevoie de evaluare suplimentară;
  • ai primit un rezultat care ridică suspiciunea unei tumori ovariene și ai nevoie de un diagnostic de certitudine;
  • ai fost diagnosticată cu o tumoră ovariană și ai nevoie de o a doua opinie medicală;
  • ai primit diagnosticul de cancer ovarian și dorești evaluarea cazului în Comisia Multidisciplinară și stabilirea unui plan de tratament personalizat;
  • ai fost tratată pentru cancer ovarian și ai nevoie de monitorizare sau consultații periodice de evaluare.

În Centrul de competență ginecologică de la Băneasa Hospital pacientele cu diverse tipuri de formațiuni ovariene sau cancer ovarian beneficiază de un parcurs complet de diagnostic și tratament. Fiecare pacientă are alocat un coordonator de caz care o îndrumă, o ajută cu programările și îi oferă toate informațiile necesare.

Poți intra în orice etapă dorești:

  1. Consultație ginecologică – evaluarea simptomelor și a riscului
    După caz, este primul pas către evaluarea unor simptome persistente, stabilirea naturii unei formațiuni descoperite întâmplător (ex.: chist ovarian), stabilirea investigațiilor necesare, diagnosticul de certitudine, a doua opinie medicală sau stabilirea unui plan de tratament personalizat.
  2. Investigații pentru evaluarea suspiciunii și stabilirea diagnosticului
    În funcție de situație, medicul poate recomanda ecografie ginecologică transvaginală, ecografie abdominală, CT, RMN, PET-CT, analize de sânge și markeri tumorali (ex.: CA-125, HE4) sau testare genetică (ex.: mutațiile BRCA1 și BRCA2).
  3. Diagnostic de certitudine și stadializare
    Diagnosticul de certitudine se stabilește pe baza analizei histopatologice a țesutului tumoral (obținut prin biopsie sau în timpul intervenției chirurgicale, după caz). Specialiștii Centrului pentru diagnostic de certitudine corelează rezultatele anatomopatologice, imagistice și de laborator pentru stabilirea tipului și stadiului cancerului ovarian. În funcție de tipul tumorii și de particularitățile cazului, se pot recomanda analize moleculare ale țesutului tumoral în vederea stabilirii tratamentului personalizat.
  4. Plan de tratament personalizat stabilit în Comisia Multidisciplinară (Tumor Board)
    Fiecare caz este analizat de specialiști din mai multe domenii: ginecologie oncologică, oncologie medicală, chirurgie, imagistică medicală, anatomie patologică și alte specialități, în funcție de particularitățile cazului.
  5. Tratament oncologic și chirurgie avansată
    Planul de tratament personalizat poate cuprinde, după caz, îndepărtarea tumorii prin operație laparoscopică, robotică sau abordări chirurgicale complexe, chimioterapie, terapii țintite, radioterapie sau terapii adaptate profilului molecular al tumorii.
  6. Intervenții de reconstrucție funcțională și tratamentul efectelor secundare (dacă este cazul)
    În funcție de complexitatea situației și de particularitățile pacientei, pot fi necesare intervenții sau tratamente pentru refacerea anatomiei pelviene, remedierea modificărilor care afectează funcția urinară sau digestivă, tratarea complicațiilor sau gestionarea efectelor secundare ale tratamentului oncologic.
  7. Controale periodice și monitorizare pe termen lung
    După tratament se recomandă controale periodice pentru evaluarea răspunsului la tratament, monitorizarea stării generale de sănătate, depistarea cât mai precoce a unei eventuale recidive, gestionarea efectelor secundare și a consecințelor funcționale ale tratamentului, precum și stabilirea investigațiilor necesare, în funcție de evoluția pacientei.

Ce avantaje îți oferă Băneasa Hospital:

  • parcurs medical integrat, cu totul într-un singur loc;
  • investigații complete și tehnologie modernă pentru evaluarea formațiunilor ovariene și a cancerului ovarian;
  • diagnostic de certitudine și/sau a doua opinie medicală fără întârzieri inutile;
  • evaluarea cazului în Comisia Multidisciplinară, alcătuită din medici cu experiență în tratamentul afecțiunilor oncologice și ginecologice complexe;
  • plan terapeutic personalizat, stabilit de experții Comisiei Multidisciplinare;
  • evaluarea profilului histopatologic și molecular al tumorii;
  • acces la chirurgie avansată, inclusiv tehnici minim invazive (operație robotică sau laparoscopică);
  • coordonator de caz, care îndrumă și informează pacienta pe tot parcursul;
  • controale periodice și monitorizare pe termen lung.

Echipa medicală

Programează-ți o evaluare ginecologică

Fie că ai simptome persistente, ai primit un rezultat imagistic care indică o formațiune ovariană sau ai nevoie de o a doua opinie medicală, programează-te cât mai repede la o consultație ginecologică.

Poți conta pe competența și experiența specialiștilor de la Băneasa Hospital atât pentru stabilirea diagnosticului de certitudine, cât și pentru evaluarea cazului în Comisia Multidisciplinară și alegerea celui mai potrivit plan de tratament.

Dacă diagnosticul de cancer ovarian se confirmă, primești toate informațiile necesare și poți începe tratamentul personalizat.

    Nume complet

    Telefon

    Detalii

    Bibliografie

    Vrei să fii la curent cu noutățile medicale?

    Sănătatea ta merită atenție constantă

    Înscrie-te pentru a primi periodic recomandări medicale, articole utile și informații despre evenimentele Băneasa Hospital.

    Programează o evaluare