Despre medic
Dr. Ștefan Mogoș este medic primar în specialitatea ortopedie și traumatologie la Băneasa Hospital, doctor în medicină, cu supraspecializare în chirurgia genunchiului. Are peste 15 ani de experiență în ortopedie și traumatologie, iar activitatea sa este concentrată pe chirurgia genunchiului, artroscopie și traumatologia sportivă.
A efectuat peste 4.500 de intervenții chirurgicale la nivelul genunchiului, dintre care peste 3.500 artroscopice. Experiența sa clinică include reconstrucția ligamentului încrucișat anterior și a ligamentului anterolateral, chirurgia de revizie ligamentară, chirurgia meniscului, inclusiv a leziunilor ramp și root, chirurgia cartilajului, tratamentul instabilității patelo-femurale, osteotomiile și artroplastia primară și de revizie a genunchiului.
Între 2008 și 2023 a lucrat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie Foișor din București și a avut activitate universitară la UMF „Carol Davila”. S-a format prin fellowship-uri ESSKA, EFORT și ISAKOS, a condus Societatea Română de Artroscopie și Traumatologie Sportivă (SRATS) în perioada 2020–2022 și este ESSKA Teacher.
La Băneasa Hospital face parte din echipa de ortopedie-traumatologie și oferă consultații și intervenții de ortopedie pentru afecțiunile genunchiului, inclusiv consultații de a doua opinie postoperatorie și infiltrații intraarticulare.
Arii de competență
- Chirurgia ligamentelor genunchiului: Reconstrucția ligamentului încrucișat anterior (LIA) și a ligamentului anterolateral (ALL), leziuni multiligamentare și chirurgie de revizie LIA.
- Chirurgia meniscului: Repararea și tratamentul leziunilor meniscale, inclusiv al leziunilor ramp și root.
- Chirurgia cartilajului: Tratamentul leziunilor cartilajului articular al genunchiului.
- Instabilitatea patelo-femurală: Tratamentul chirurgical al luxației și al instabilității rotulei.
- Osteotomii în chirurgia genunchiului: Corectarea axului membrului inferior pentru protejarea articulației.
- Artroplastie de genunchi: Proteză de genunchi primară și de revizie.
- Traumatologie sportivă: Diagnosticul și tratamentul leziunilor genunchiului apărute în activitatea sportivă.
Afecțiuni și tipuri de cazuri tratate
Leziuni ligamentare
- Leziuni de ligament încrucișat anterior (LIA)
- Leziuni de ligament anterolateral (ALL)
- Leziuni multiligamentare
Leziuni meniscale și ale cartilajului
- Leziuni meniscale ramp și root
- Leziuni de cartilaj
Alte afecțiuni ale genunchiului
- Instabilitate patelo-femurală
- Gonartroză (artroza genunchiului)
- Traumatologie sportivă
Proceduri și intervenții
- Reconstrucția ligamentului încrucișat anterior (LIA) și a ligamentului anterolateral (ALL) – refacerea artroscopică a ligamentelor rupte, pentru stabilitatea genunchiului și revenirea la activitatea sportivă.
- Chirurgie de revizie LIA – reintervenție în cazul în care reconstrucția anterioară a ligamentului încrucișat anterior a eșuat.
- Chirurgia meniscului, inclusiv leziuni ramp și root – suturarea sau tratarea artroscopică a meniscului rupt, cu păstrarea cât mai mult a țesutului meniscal.
- Chirurgia cartilajului – tratamentul leziunilor cartilajului articular, pentru reducerea durerii și protejarea articulației.
- Osteotomii în chirurgia genunchiului – corectarea chirurgicală a axului osos, pentru redistribuirea încărcării în articulație.
- Artroplastie de genunchi primară și de revizie – înlocuirea articulației afectate de artroză cu o proteză sau înlocuirea unei proteze existente.
- Infiltrații intraarticulare – administrarea în genunchi de plasmă bogată în trombocite (PRP), acid hialuronic sau antiinflamatoare, pentru ameliorarea durerii.
- Puncție articulară – evacuarea lichidului acumulat în articulație, pentru diagnostic sau pentru ameliorarea simptomelor.
- Consultație de a doua opinie postoperatorie – evaluarea evoluției după o intervenție la genunchi efectuată anterior și recomandarea conduitei.
Servicii și prețuri
Experiență și educație
Experiență profesională
- 2008–2023: Medic ortoped – Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie Foișor, București
- 2015–2023: Activitate universitară – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
- Medic ortoped – Nord Hospital, București
Grad profesional
- Medic primar ortopedie și traumatologie
- Doctor în medicină
Cursuri și stagii relevante
- 2024 – ESSKA-APKAAS Travelling Fellowship
- 2019 – ESSKA European Arthroscopy Travelling Fellowship
- 2017 – ISAKOS Fellowship
- 2013 – ESSKA-EKA Fellowship
- 2011 – ESSKA Arthroscopy Fellowship
- 2011 – EFORT Foundation Fellowship
- Stagiu la Centre Orthopédique Santy, Lyon, Franța
Videoclipuri
Rol în echipa multidisciplinară
Dr. Ștefan Mogoș colaborează cu medicii imagiști pentru investigațiile RMN și ecografice ale genunchiului, cu medicii ATI pentru intervențiile chirurgicale și cu ceilalți medici din echipa de ortopedie-traumatologie a Băneasa Hospital.Afiliere și membri / Activitate științifică
Afilieri profesionale
- Membru ESSKA, ISAKOS, SRATS, SOROT, Magellan Society și Colegiul Medicilor din România
- Președinte al Societății Române de Artroscopie și Traumatologie Sportivă (SRATS) în perioada 2020–2022, vicepreședinte (2018–2020) și secretar general (2014–2018)
- 2015–2021: Ambasador SRATS la ESSKA
- Din 2021: ESSKA Teacher
- 2024–2026: Membru ESSKA Under45 Committee
- 2026: Membru al Steering Group pentru ESSKA-APKAAS Consensus on meniscus ramp/root tear
Activitate academică și formare
- Președinte al Congresului SRATS 2022 și co-chairman al Comitetului Științific al Congresului SRATS (2022, 2024, 2026)
- Chairman al SRATS Meniscus Pathology Workshop (2022) și al SRATS Workshop „Triada nefastă” – leziunea ligamentului încrucișat anterior, a ligamentului antero-lateral și a meniscului intern tip ramp (2025)
Activitate științifică
- Autor/coautor a 18 lucrări științifice in extenso și 97 de prezentări științifice și educaționale
- Din 2014: Reviewer pentru revista Knee Surgery, Sports Traumatology, Arthroscopy (KSSTA), cu peste 50 de articole evaluate; 2019–2021: membru al Editorial Board KSSTA
- Coautor al consensului „APKASS 2024 consensus statement on anterior cruciate ligament reconstruction” (părțile I–III), Asia-Pacific Journal of Sports Medicine, Arthroscopy, Rehabilitation and Technology, 2026
- Autor principal al articolului „Superior rotational stability and lower re-ruptures rate after combined anterolateral and anterior cruciate ligament reconstruction compared to isolated anterior cruciate ligament reconstruction: a 2-year prospective randomized clinical trial”, The Physician and Sportsmedicine, 2023
- Autor principal al articolului „Combined Anterior Cruciate Ligament and Anterolateral Ligament Reconstruction Results in Superior Rotational Stability Compared with Isolated Anterior Cruciate Ligament Reconstruction in High Grade Pivoting Sport Patients: A Prospective Randomized Clinical Trial”, The Journal of Knee Surgery, 2023
- Coautor al articolului „At the Edge of Orthopaedics: Initial Experience with Transarterial Periarticular Embolization for Knee Osteoarthritis in a Romanian Population”, Journal of Clinical Medicine, 2022
- Coautor al articolului „Return to physical activity and change in body mass index after hypoallergenic medial mobile-bearing unicompartmental knee arthroplasty”, Journal of Orthopaedics and Traumatology, 2021
- Coautor al articolului „Improving radiographic patello-femoral tracking in total knee arthroplasty with the use of a flexion spacer: a case-control study”, Knee Surgery, Sports Traumatology, Arthroscopy, 2021
- Autor principal al articolului „Combined Anatomic Anterior Cruciate Ligament and Anterolateral Ligament Reconstruction”, Maedica, 2017
- Coautor al articolului „Proximal Tibial Anterior Closing Wedge Osteotomy in Repeat Revision of Anterior Cruciate Ligament Reconstruction”, The American Journal of Sports Medicine, 2014
Întrebări frecvente
Programare
Pentru programări la Dr. Ștefan Mogoș, completează formularul de mai jos sau sună la 021 9797. Echipa Băneasa Hospital te va contacta pentru confirmarea datei și a orei disponibile.